Ro | En

Contact | Harta site

Retrospectiva Conferintei Procesele colective

Hotel Pullman, 18 februarie 2011 ora 9.00

Joi, 18 februarie 2011, a avut loc conferinta organizata de SCA Piperea si Asociatii, denumita “Procesele colective, o solutie pentru realizarea drepturilor cetatenesti”.

 

Descarcati materialele prezentate la conferinta, AICI

 

Speacheri au fost: prof.univ.dr. avocat Gheorghe Piperea, lector. univ. dr. avocat Traian Briciu si senatorul Iulian Urban. In sala au fost prezente persoane care au dorit sa se informeze asupra proceselor colective, avocati, reprezentanti ai presei si membri ai grupurilor de cetateni care deja au demarat procese colective in diferite domenii.


Cuvantul de inceput i-a apartinut organizatorului conferintei, prof.univ.dr. avocat Gheorghe Piperea, care a trecut in revista toate tipurile de procese colective demarate pana in prezent sau care pot fi inchipuite in viitorul apropiat. Procesele colective, incepute in mare parte in a doua jumatate a anului 2010, reprezinta reactia sociala la masurile de austeritate impuse de Guvern odata cu criza financiara nationala, precum si efectele resimtirii crizei la nivel individual, prin incalcarea drepturilor fiecarui cetatean in parte.

 

Astfel, s-a vorbit despre drepturile mamelor de a primi indemnizatia de cresterea copilului, despre atingerile aduse dreptului la sanatate prin noile reglementari privind medicii de familie, despre clauzele abuzive in contractele de credit, despre recalcularea pensiilor militarilor, despre taxa de poluare, despre ridicarile de masini etc.


Un accent important s-a pus pe faptul ca toate aceste categorii de cetateni au aratat ca au incredere in justitie, cu toate ca organismele europene au atras atentia in repetate randuri asupra ineficientei si lentorii actului de justitie intern. Increderea aratata de cetateni sistemului reprezinta un pas inainte in dezvoltarea unei societati civile sanatoase, avand in vedere faptul ca de ani de zile aceasta putere in stat este acuzata de ineficienta si coruptie. Sporirea increderii se datoreaza si faptului ca odata cu intrarea in Uniunea Europeana, judecatorul national a inceput sa aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci cand a constatat neconcordante intre normele acestuia si dreptul intern, in conformitate cu art. 148 alin. (2) din Constitutie, nefiind nevoie de interventia instantelor europene sau de implementarea actelor normative europene in dreptul intern.


Cel de-al doilea speacher, lector. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, Traian Briciu, s-a concentrat pe aspectele “tehnice” ale proceselor colective, respectiv pe reglementarea si admisibilitatea acestora in sistemul de drept romanesc. Trecand in revista cele patru tipuri de actiuni colective care pot fi imaginate, acesta a aratat ca numai trei sunt recunoscute de sistemul Codului de procedura civila din Romania si de alte legi relevante.


Tipul de procese colective care se afla acum pe rolul instantelor este o actiune nereglementata, neinterzisa si chiar incurajata de sistemul de drept romanesc. S-au dat exemple si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene in sprijinul recunoasterii unei astfel de tip de actiune colectiva. Un tip de actiune colectiva interzis in Romania, dar care ar trebui reglementat, este class action-ul din dreptul anglo-saxon, prin care grupuri de persoane ce au drepturi si/sau interese comune solicita o hotarare cvasi-reglementara, care sa produca efecte erga omnes, in sensul hotararilor-pilot ale CEDO.

 

Al treilea speacher, senatorul Iulian Urban a pus accentul pe contextul socio-economic actual si a trecut in revista principalele hotarari judecatoresti care au dat dreptate consumatorilor in procesele intentate impotriva institutiilor de credit si a atentionat ca cetatenii trebuie sa fie foarte atenti la persoanele pe care le trimit in Parlament pentru ca evenimente ca cele intamplate cu modificarea Ordonantei Guvernului nr. 50/2009 sa nu se mai intample.


Dupa fiecare prelegere speacherii au preluat intrebari din public, dezbatandu-se astfel in concret problemele fiecarei categorii de grupuri prezente si nu numai.


Una din problemele ridicate din partea acestora o reprezinta necesitatea formularii unui proces colectiv impotriva Fondului proprietatea, ca fond de despagubiri, transformat in fond de investitii pe piata de capital, care nu s-a dovedit a fi un mijloc susceptibil de a repara prejudiciile fostilor proprietari deposedati abuziv. Variatia actiunilor pe piata de capital, fiind in continua schimbare de la o zi la alta, nu constituie o reparatie justa si echitabila din partea Statului roman, astfel cum a fost obligat acesta prin jurisprudenta CEDO.


 Trimite  Tipareste