Piperea si Asociatii | Articole | Pagina de articole

Despre intrarea si iesirea firmelor in/din circuitul de afaceri

Unii au zis ca romanul s-a nascut poet, altii au cerut sa dam tarii cit mai mult carbune. Legiuitorul roman din 1990 si-a zis ca tot romanul e un patron innascut si astfel s-a infiripat, ca nou slogan mobilizator, indemnul " tarii cit mai multe firme ". Logica si realitatea au redevenit subsidiare.  
Cu numai 100.000 lei vechi (din 1997, 2 milioane), oricine si-a putut constitui o societate comerciala. In decursul unei perioade de aproape 15 ani, s-au constituit peste 600.000 societati comerciale, conform statisticilor Registrului National al Comertului. La o populatie de 22 milioane, s-ar zice ca este un adevarat succes al economiei de piata, mai ales daca vom compara situatia din Franta, unde, la o populatie de peste 60 de milioane, sunt inregistrate in jur de 800.000 de societati comerciale.  
Din cele 600.000 de societati comerciale romanesti, in jur de 250.000 vor fi radiate ca urmare a aplicarii Legii nr.359/2004. Motivul : aceste firme nu au reusit in termen sa isi regularizeze existenta precara.
Alte 150.000 de societati comerciale sunt microintrepinderi fictive, constituite cu singurul scop de a se evita suprataxarea muncii. Cei mai multi salariati de top si chiar top-managerii sunt remunerati prin intermediul acestor microintrepinderi, sub masca unor prestari de servicii, pentru ca plata salariilor ar fi prea costisitoare pentru patron. Statul roman inca tolereaza aceste societati fictive, dar ele, practic, nu exista.
Alte 120.000 de societati comerciale sunt fie in diferite faze ale procedurilor de insolventa, fie sub efectul unor cereri de deschidere a procedurii de insolventa. Mai devreme sau mai tirziu, aceste firme vor disparea.
Un calcul sumar ne arata ca exista doar 80.000 de firme romanesti, din care intre 30.000 si 50.000 sunt microintreprinderi (au cifra de afaceri mai mica de 100.000 euro si un numar de maxim 9 salariati) sau societati comerciale la care capitalul este stabilit la minimul de 2 mil. lei.      
Pentru simplificarea formalitatilor de inregistrare si autorizare a functionarii societatilor comerciale, legiuitorul roman a experimentat in mai multe rinduri. In 2001 s-a instituit o procedura unica de inregistrare si autorizare a functionarii comerciantilor, in scopul simplificarii unor formalitati administrative, procedura care a fost de mai multe ori modificata, in acelasi scop al simplificarii. Dovada ca experimentul din 2001 a fost unul nereusit este faptul ca ideea simplificarii a fost reluata in 2004, cind, practic, procedura de inmatriculare si autorizare a functionarii societatilor comerciale a fost readusa la situatia anterioara anului 2001, cind societatea era, mai intii, inmatriculata si, ulterior, autorizata sa functioneze.
Legiuitorul roman se face ca sprijina economia de piata, cand, de fapt, o incurca. inainte de 2001, daca era platit un avocat, se putea inregistra o societate comerciala in 7 zile. Dupa 2001, cind legiuitorul a considerat prea costisitoare onorariile avocatilor, inregistrarea dureaza de trei ori mai mult. " Spiritul " reglementarii a fost sa se dea posibilitatea si celor care nu-si permit sa angajeze un avocat,  sa-si deschida o afacere. Acesta este insa un nonsens. O afacere serioasa nu se deschide de catre orice persoana, pentru ca altfel nu mai este vorba de o afacere, ci de o aventura. O firma serioasa trebuie sa isi poata permita sa plateasca un avocat, notar, expert contabil etc., conditii ale succesului afacerii sale. Ceea ce sta la baza argumentatiei legiuitorului nu e social-democratie, ci un surogat de social-democratie. In acest fel se favorizeaza aparitia firmelor fantoma, care nu fac decat sa polueze  mediul de afaceri. Social-democratia nu inseamna a permite tuturor sa-si constituie societati comerciale, ci sa creezi mediul propice pentru ca  " afaceristii " sa-i angajeze pe cei care au nevoie de un loc de munca, in exercitiul muncii sale cel in cauza putind sa isi valorifice ideile de afaceri valoroase, chiar daca nu-si poate deschide o firma din lipsa de finantare. Economia de piata se face cu societati serioase, nu cu cele care nu pot nici sa plateasca un avocat.
Din pacate, aceste  experimente ne costa pe noi toti bani, timp si nervi.
Contrar celor care se ingrijoreaza ca este greu in Romania sa iti creezi o afacere, personal sustin ca este infinit mai greu sa termini o afacere in Romania. Desfiintarea unei afaceri in Romania a devenit o munca de Sisif, motiv pentru care o mare majoritate de " patroni " prefera sa lase firma proprie sa se radieze din oficiu, in baza Legii nr.359/2004 (denumita si Legea ...simplificarii formalitatilor !). Intr-adevar, cum am spus mai sus, sunt in aceasta situatie peste 250.000 de firme. Costurile lichidarii acestor firme (taxe, onorarii, creante bugetare stinse in mod iremediabil ca urmare a radierii) le suportam noi.
Sa luam, spre exemplu, lichidarile voluntare, reglementate de Legea societatilor comerciale. Fiscul nu permite sau incurca aceste lichidari voluntare, intrucit, invariabil, pretinde controale fiscale de fond, in prealabil oricarei lichidari ; rareori cu motive reale, fiscul formuleaza opozitie la hotarirea asociatilor privind lichidarea societatii lor; ANAF impune subordonatilor sai epuizarea modalitatilor de executare silita bugetara, inainte de a cere, asa cum e obligatoriu conform Codului de procedura fiscala, deschiderea falimentului.
Un alt exemplu este edificator. Oricine se poate opune la radierea din oficiu a unei societati comerciale in baza Legii nr.359/2004, cerind lichidarea, in prealabil radierii. Lichidarea, insa, presupune numirea unui lichidator, care trebuie remunerat. Cum toate societatile supuse Legii nr.359/2004 sunt firme fantoma, fara bunuri sau bani, onorariul nu poate fi suportat decit de catre persoana interesata sau de catre Registrul comertului. Nu exista insa un fond special la Registrul comertului pentru aceste onorarii, de unde concluzia ca lichidatorii, nefiind platiti, vor refuza sa faca lichidarea.
In fine, nici procedurile de insolventa nu sunt, cel putin in prezent, solutia optima pentru scoaterea unor societati comerciale din circuitul economic si juridic. In general, cazurile de insolventa dureaza. Procedura de insolventa se deschide greu, chiar daca debitorul o cere (judecatorul sindic, in loc sa pronunte deschiderea procedurii fara citarea partilor, procedeaza la citare iar uneori refuza deschiderea procedurii pentru lipsa unor documente inutile la dosarul cauzei); sunt debitori care tergiverseaza deschiderea procedurii cu singurul scop de a se prescrie actiunile pentru anularea actelor sale frauduloase, de externalizare a activelor proprii in dauna creditorilor sau actiunile in raspundere contra managerilor ; se trece greu la lichidare, acordindu-se preferinta reorganizarii, chiar si cind debitorul nu o cere ; judecatorul sindic se implica prea mult, in loc sa lase treaba in mina managerilor procedurii si a reprezentantilor creditorilor ; adunarile creditorilor sunt prea dese si sufocate de prea multe formalitati si atributii, in conditiile in care gradul de informare a creditorilor obisnuiti cu privire la acest gen de proceduri este foarte redus.
Proiectul legii insolventei, aflat acum la Parlament spre adoptare, contine citeva noutati care pot simplifica si da mai multa suplete procedurii insolventei. Spre exemplu, se va introduce procedura simplificata, aplicabila practic tuturor societatilor comerciale (reorganizarea devine o exceptie; redresarea, in mod obisnuit, se va face prin concordat, in afara tribunalului). Atributiile judecatorului sindic se vor limita la controlul judiciar al procedurii, deciziile comerciale fiind exclusiv in sarcina si responsabilitatea managerilor procedurii insolventei, care vor fi controlati sub acest aspect de comitetul creditorilor. Principalele atributii ale adunarii creditorilor vor trece la comitetul creditorilor, format din 5-7 membri, cu un grad ridicat de informare si educatie in materie de insolventa. Managerul procedurii va avea, deci, interlocutori adevarati in persoana membrilor comitetului creditorilor.  
Lichidarile voluntare, care nu presupun insolventa, ar trebui, intr-o viitoare reglementare, sa aiba efecte asemanatoare cu procedurile insolventei. Orice incident aferent lichidarii voluntare ar trebui sa fie solutionat, pe cai rapide, de un judecator specializat. Urmaririle silite individuale ale creditorilor, inclusive cele ale fiscului, ar trebui  suspendate odata cu declansarea lichidarii voluntare. Lichidatorul ar trebui sa aiba o actiune in anularea oricaror acte juridice sau transferuri de active facute de societatea aflata in lichidare in frauda creditorilor si, in fine, ar trebui sa aiba o actiune in raspundere contra managerilor societatii, pentru prejudicii cauzate societatii. Altfel, ineficienta si blocajul decizional vor fi in continuare elementele comune ale oricaror lichidari voluntare.  


Gheorghe Piperea,
Avocat,
Lector univ.dr.,
Facultatea de Drept Bucuresti