Piperea si Asociatii | Articole | Pagina de articole

Cum sa (nu) faci afaceri cu o societate aflata in perioada suspecta

Pastrind proportiile necesare, insolventa este dezastrul in afaceri. Dincolo de nefirescul in sine al dezastrului, probabil ca tentatia evitarii lui cu orice pret, chiar cu riscul sacrificarii unor active importante si cu riscul inselarii partenerilor de afaceri, este naturala.
Din ratiuni ce tin de psihologie sau de calcul rece, in perioada imediat anterioara deschiderii procedurii insolventei, debitorul care stie ca se apropie momentul colapsului financiar, poate incerca sa-si externalizeze activele importante, pentru a le ascunde de urmarirea creditorilor. Pentru a-si procura lichiditati, debitorul va accepta, chiar si in conditii ruinatoare, sa perfecteze garantii asupra unor active in favoarea unor creditori care pun astfel de conditii pentru a continua sa finanteze activitatea debitorului, va accepta sa-i plateasca pe unii creditori in defavoarea altora. Administratorii sau actionarii sai majoritari vor incerca sa-si preconstituie garantii pentru credite sau alte creante contra debitorului, in defavoarea altor creditori. In fata amentintarii pierderii controlului afacerii sale, debitorul incearca mai intii sa-si creeze o imagine falsa de onorabilitate si credibilitate, profitind de faptul ca informatia financiar contabila este in posesia sa, nefiind disponibila creditorilor. Aceasta informatie poate sa fie traficata sau utilizata in mod neonest, in dauna creditorilor, care au investit totusi incredere in debitor atunci cind au intrat in afaceri cu debitorul. Ulterior, debitorul poate chiar, stiind exact cind a intervenit sau va interveni insolventa, sa-si " organizeze " insolventa, cerind din proprie intiativa deschiderea procedurii doar dupa ce va fi sigur ca creditorii nu vor mai lua nimic din valoarea activelor debitorului.
Doctrina si jurisprudenta denumesc " perioda suspecta " intervalul de timp de dinainte de deschiderea procedurii insolventei, cind insolventa este iminenta sau actuala, tocmai datorita potentialului ridicat de frauda in dauna creditorilor. In forma actuala a legii, in functie de natura si gravitatea pentru creditori a actului sau operatiunii vizate, perioda suspecta se intinde pe 120 de zile, un an sau 3 ani inainte de deschiderea procedurii.  
Legea ataseaza acestei perioade " suspecte " o prezumtie de frauda in dauna creditorilor si organizeaza o actiune in anulare a actelor juridice incheiate de debitor in perioada " suspecta ", menita de a reintregi patrimoniul debitorului si a-i pune pe creditori in pozitie de concurs egal fata de masa bunurilor de impartit. Actiunea in anulare este la indemina administratorului judiciar sau a lichidatorului, persoana terta de actul respectiv, care nu a participat la incheiarea lui, dar care este indrituita prin lege sa se judece cu debitorul si cu co-contractantul sau si sa reprezinte interesele tuturor creditorilor intr-o asemenea actiune in anulare. Frauda nu trebuie dovedita, ci doar afirmata, debitorul sau co-contractantul sau avind nevoie sa rastoarne prezumtia, pentru a pastra intacta tranzactia facuta in perioada " suspecta ". Este bine de stiut ca, in actiunile in anulare, judecatorii rareori dau solutii de respingere. Consecinta admiterii actiunii in anulare este reintregirea patrimoniului debitorului : platile efectuate se anuleaza, activul transferat se intoarce in patrimoniul debitorului (in caz cu nu mai este posibila restituirea in natura, se plateste contravaloarea acestuia), ipoteca este desfiintata, iertarea de datorie este neutralizata etc. Mai mult, si sub-dobinditorul poate fi deposedat de bunul achizitionat, astfel ca este posibila o actiune in garantie pentru evictiune. Mai precis, daca partenerul de afaceri al debitorului a re-vindut bunul, si acest act se anuleaza ulterior, al doilea cumparator avind dreptul sa-i ceara socoteala primului cumprator. Co-contractantul debitorului sau fostul beneficiar al operatiunii anulate restituie activul sau contravaloarea acestuia la masa credala, fara a avea dreptul la restituirea contraprestatiei imediat. El trece pe tabelul creantelor, in rindul creditorilor chirografari, adica al creditorilor subordonati bancilor, salariatilor, statului si altor creditori privilegiati. Cel mai grav pentru co-contractant este ca nici macar buna sa credinta la incheierea contractului sau operatiunii nu are o relevanta foarte mare. Adica, un co-contractant de buna credinta nu se poate increde foarte mult in aparenta de legalitate si normalitate a actului incheiat : chiar si peste 3-4 ani de la incheierea sa acest act poate fi anulat! Informatia financiara si contabila referitoare la afacere se afla in posesia debitorului, care este prezumat de incredere si, in plus, si-a creat probabil si o imagine falsa de onorabilitate, in timp ce co-contractantul sau ar trebui sa prevada cu citiva ani inainte ca debitorul va intra in insolventa !
Care este explicatia unei astfel de situatii aparent anormale ? Este legea gresita sau injusta ? Categoric nu. Inainte de orice explicatie, as remarca faptul ca in alte legislatii, cum ar fi cea americana, actele juridice incheiate in perioada suspecta de catre debitor in cele 90 de zile anterioare declararii sale in faliment (bankruptcy) nici nu mai sunt supuse unei proceduri judecatoresti de anulare, ci sunt anulate automat, la deschiderea procedurii.   
O explicatie a acestui regim juridic in aparenta surprinzator este aceea ca, de cele mai multe ori, aceste acte incheiate in perioada suspecta presupun sau devoaleaza concursul fraudulos al co-contractantului si/sau al sub-dobinditorului, or, frauda corupe (fraus omnia corumpit). Restabilirea egalitatii intre creditori, egalitate prejudiciata prin actul juridic anulabil, este primordiala si, deci, justetea regimului actiunii in anulare este indubitabila.
Ramine, insa, problema partenerilor de afaceri de buna credinta ai debitorului care, prin incheiarea actului anulabil, sunt si ei, ca si ceilalti creditori, inselati in asteptarile lor referitoare la siguranta circuitului juridic. Primul lucru pe care un intreprinzator diligent trebuie sa-l faca, pentru a putea gestiona eficient riscul unor astfel de afaceri este sa se informeze exact despre continutul Legii insolventei si sa isi aproprie dispozitiile legale referitoare la aceste actiuni in anulare. Se va putea observa, spre exemplu, ca Legea insolventei dispune ca anularea nu se va putea cere daca afacerea respectiva se inscrie in circuitul normal al activitatii curente a debitorului. De aceea, nu este indicat a se cumpara active de valoare mare decit de la societati comerciale care se ocupa in mod obisnuit cu astfel de afaceri. In al doilea rind, a se observa ca legea se refera la afaceri incheiate sau realizate de debitor, adica afaceri care presupun un act de vointa din partea debitorului, de unde concluzia ca transferurile de drepturi patrimoniale efectuate printr-o forma oarecare de executare silita, lichidare, privatizare etc. nu sunt supuse actiunii in anulare reglementate in Legea insolventei.  Daca societatea in cauza este in procedura de privatizare, lichidare voluntara sau este executata silit, nu exista decit un risc minor de anulare a unei vinzari. In al treilea rind, trebuie verificata in prealabil starea financiara a societatii, fie prin analiza informatiilor cerute chiar acesteia, fie printr-o cercetare cit de cit atenta a situatiei financiare facuta publica pe site-ul MF sau al Registrului Comertului. Un grad de indatorare foarte mare relativ la cifra de afaceri este un indiciu negativ asupra unei iminente interventii a insolventei. Pe de alta parte, decizia de vinzare trebuie sa fie aprobata in organele colegiale de conducere ale societatii sau chiar in AGA ale debitorului, intrucit este vorba de active de valori insemnate.  Daca se cumpara active de la o societate care isi restringe activitatea sau isi schimba locatia, obiectul de activitate, clientela etc., este indicat ca in contract sa fie trecute aceste motive pentru care activul in cauza se vinde. Astfel se pot reduce riscurile de anulare, pe argumentul ca in tranzactia respectiva achizitorul a fost diligent. Publicitatea facuta vinzarii sau faptul ca vinzarea se face prin intermediar pot si acestea reduce riscul anularii, fara a-l elimina insa. Daca exista totusi interesul de a cumpara de la o societate aflata in perioada suspecta (pretul este bun, activul prezinta mare interes pentru cumparator, contravaloarea activului este un mijloc pentru finantarea societatii de catre actionarul sau majoritar sau de catre o afiliata a acesteia, cumparatorul vrea sa profite de situatia dezastruoasa a vinzatorului etc.), atunci contractul trebuie sa fie conceput intr-o asemenea maniera incit sa reduca la minimum impresia de operatiune neobisnuita, eventual prin constituirea de garantii personale de la reprezentantii societatii vinzatoare.

Gheorghe Piperea, Conferentiar universitar doctor