Ro | En

Contact | Harta site

Pentru (ne)linistea dumneavoastra

Anul 2009 a inceput “bine”, caci :

(i)                  cursul de schimb ne arata o depreciere accelerata si severa a leului, chiar daca BNR, cu costul unor miliarde bune, s-a opus in mod naiv acestui trend in octombrie 2008; foarte multe credite s-au dat in euro si, deci, cuantumul ratelor in lei va fi de-acum mult mai mare, in valoare nominala;

(ii)                dobanzile bancare au crescut cu pana la 5 puncte la creditele in euro si cu pana la 50 de puncte la creditele in lei, de unde o crestere de aceasta data reala a ratelor in lei;

(iii)               salariile nu vor putea creste in 2009 cu mai mult de 5% (asa ne spune noul guvern), sau chiar vor scadea, ca masura de sacrificiu pentru pastrarea locului de munca, de unde o reducere severa a sursei de rambusare;

(iv)              multi debitori vor fi concediati, ca efect al crizei sau al falimentului patronului. La toate acestea se adauga masurile naiv-populiste ale noului guvern, cea mai notorie fiind ordonanta de interzicere a cumulului pensiei cu salariul, declarata prompt neconstitutionala.  

Ce se va intampla cu cei care, fara rea-credinta, nu vor mai putea sa isi achite ratele la creditele de retail sau chiar la creditele ipotecare? In primul rand, ei vor fi automat trecuti in bazele de date ale Biroului de credit, cu consecinta ca nici o banca nu ii va mai credita, nu le va mai emite carduri, nu le va mai admite ca garantii sau plati cecuri si bilete la ordin etc. si nici un IFN sau societate de leasing nu va mai incheia cu ei vreun contract pe termen de minim 5 ani. Practic, aceste persoane vor fi moarte din punct de vedere civil timp de 5 ani. In al doilea rand, bancile ii trec, practic, automat, in portofoliul de credite neperformante, constituind imediat provizioane asupra acestora. Urmeaza executarea silita declansata de banca si, inexorabil, evacuarea din casa cumparata pe credit ipotecar ori vanzarea bunului cumparat pe credit (foreclosure).   

Biroul de credit este o societate comerciala constituita in anul 2004 de un numar de aproximativ 25 de banci, la care au aderat, la un moment, si niste societati de leasing si chiar doua firme de telefonie mobila. Toate bancile trimit la acest Birou de credit informatiile relative la istoricul creditelor tuturor persoanelor fizice creditate si toate bancile au acces la aceasta baza de date pentru a verifica ratingul unui potential debitor. In caz ca potentialul debitor figureaza pe lista neagra, acestuia i se refuza automat creditarea. Atrag atentia ca acest Birou de credit nu este o institutie sau autoritate a statului roman, nu isi desfasoara activitatea in baza unei legi (ci a unei obscure reglementari a BNR) si nu este acreditata sa opereze cu date cu caracter personal si totusi, avand la dispozitie o baza de date imensa, cu inregistrari care, nu de putine ori, s-au dovedit a fi gresite, poate sa provoace, direct sau indirect, restrangerea drepturilor sau intereselor legitime ale cetatenilor. Nefiind o institutie sau autoritate administrativa, ci o intreprindere privata, actele emise de Biroul de credit nu pot fi atacate in contencios administrativ si este dubitabil ca ar putea fi atacate chiar si in civil. In conditiile actuale, avand in vedere premisele mai sus enumerate, acest Birou de credit se dovedeste a fi o anomalie. Unii juristi au propus suspendarea trecerii in baza de date a Biroului de credit pe o perioada de un an, pentru a putea traversa criza, idee interesanta, dar care se poate lovi de realitatea ca, in contractele de credit (care sunt contracte de adeziune, totusi) se insereaza de regula o clauza-tip care stabileste ca clientul bancii este de acord ca, in caz de “default”, sa fie trecut in baza de date a Biroului de credit sau a Centralei Incidentelor de Plati (CIP). Suspendarea prin lege a inscrierii in Biroul de credit ar putea insemna o nepermisa interventie a legiuitorului in contractul partilor.

Asa ca solutia preferabila este tot instanta de judecata. E adevarat ca orice proces costa, dar nu toate procesele sunt costisitoare. Spre exemplu, daca ceri “protectia tribunalului”, nu te costa decit 39 de lei. Desigur ca cel mai bine ar fi sa avem o lege a falimentului particularilor pentru supraindatorare, dar pot fi imaginate unele mecanisme prin care si de lege lata s-ar putea obtine in instanta falimentul unui particular sau efecte similare acestuia. Nu trebuie decit un reclamant care sa aiba acest curaj de a cere falimentul. Intre timp, sa vedem cum ar putea “merge” :

a) Legea insolventei dispune ca un comerciant – persoana fizica poate cere protectia tribunalului, daca este in stare de insolventa. Odata deschisa procedura, persoana in cauza (care, este adevarat, va suferi multe sacrificii, ca de exemplu, sacrificiul limitarii capacitatii sale juridice, trecuta in mare parte la lichidator), va dodindi citeva beneficii esentiale care l-ar putea ajuta sa treaca mai usor peste perioada de criza, cum ar fi suspendarea urmaririlor silite ale creditorilor si inghetarea valorii datoriilor sale la valoarea nominala de la data deschiderii procedurii. Daca o persoana fizica particulara ajunge intr-o situatie de supraindatorare (care este, practic, identica cu insolventa), el este trecut in toate bazele de date posibile, pe toate listele negre posibile si, in consecinta, el nu mai are acces la credite, putind fi, in plus, imediat executat silit, fara a putea sa obtina protectia tribunalului, asa cum o poate face persoana fizica comerciant. Nu este asta o discriminare contrara Constitutiei? Mai mult, sa ne gindim la PFA si la persoanele care exercita profesii liberale, care nu sunt comercianti, dar care pot si ei sa fie in situatie de supraindatorare. Nu este oare vorba de o discriminare fata de acestia, caci si comerciantul si PFA organizeaza o afacere/intreprindere, adica isi asuma un risc? Ba da, cu siguranta. O persoana fizica in stare de supraindatorare poate sa ceara deschiderea procedurii insolventei fata de el; i se va ridica, poate chiar din oficiu, exceptia legitimarii procesuale active, spunindu-se ca legea insolventei nu i se adreseaza particularului, ci doar comerciantului. Ca raspuns, cel in cauza va putea sa ridice o exceptie de neconstitutionalitate, aratand ca legea, care il omite de la aplicarea insolventei, este neconstitutionala, caci contine o discriminare. Daca instanta constitutionala declara ca, intr-adevar, art. 1 din Legea insolventei este discriminatoriu, atunci legiuitorul este obligat sa emita o lege de complinire a omsiunii/inlaturare a discriminarii. In orice caz, la speta, nu se va aplica art. 1 care limiteaza aplicabilitatea insolventei la comercianti.

b) Dreptul la protectia tribunalului face parte din acquis-ul comunitar si, in virtutea art. 148 alin. 2 din Constitutie, textul legii romane care limiteza dreptul simplilor particulari de a cere protectia tribunalului nu este aplicabil, fiind aplicabil direct dreptul comunitar (ca la taxa auto). Un Regulament al UE din 2000 privind insolventa transfrontaliera face ca, in cazul in care o persoana fizica, simplu particular, nerezident in Romania, ar fi declarat in insolventa in tara sa (toate statele UE, cu exceptia Romaniei si a Bulgariei, au reglementate astfel de proceduri), efectele acestei proceduri sa se extinda automat in Romania sau sa dea nastere la o posibila procedura secundara in Romania. Daca un non-rezident a luat credite din Romania sau are bunuri cu care a garantat in Romania creante, el va beneficia de efectul suspensiv (protectia tribunalului din tara sa), cu sau fara procedura secundara in Romania. Iata inca o noua discriminare, intre rezidentul unei tari care a organizat un faliment al particularilor (acesta poate chiar sa fie cetatean roman, rezident in state ale UE) si rezidentul in Romania. Atrag atentia ca Regulamentul din 2000 este direct aplicabil in dreptul roman, incepind cu 1 ianuarie 2007.

c) Teoria impreviziunii, din ce in ce mai des aplicata de instantele din Romania, in baza art. 970 alin.2 C.civ. (care ne spune ca un contract nu obliga numai la ceea ce este expres “intr-insul”, ci si la ceea ce obiceiul sau echitatea dau contractului dupa “urmarile” sale), permite tribunalelor sa dea decizii de  re-echilibrare a contractului, dupa echitate. Debitorul, persoana fizica, daca din cauza conjuncturilor economice defavorabile, a ajuns sa nu mai poata face fata contractului, care s-a dezechilibrat in favoarea bancii, incit el nu mai consacra o situatie de “win-win”, ci provoaca pierderi nejustificate debitorului, atunci acel debitor poate cere bancii renegocierea contractului sau, in caz de refuz, poate cere instantei re-echilibrarea acestuia. Adica, instanta va acorda debitorului noi termene de executare, pina cind acesta isi va fi recapatat locul de munca sau pina cind ii vor fi revenit la nivelul necesar platii creditului sursele de finantare, va dispune inghetarea dobinzilor si a penalitatilor, va dispune reasezarea dobinzii etc. Dar tribunalul poate sa decida si administrarea controlata a averii debitorului sau numirea unui curator care sa il reprezinte pe debitor in administrarea averii sale, toate acestea fiind, de fapt, efecte similare falimentului.       

d) In fine, exista si asa-numita procedura a deconfiturii (insolvabilitatea generala a debitorului), din civil, care este similara insolventei.

Actuala situatie legislativa si existenta Biroului de credit in formula actuala vor atrage, in primul rind, o grava problema sociala – bancile vor executa din ce in ce mai multi debitori si ii vor scoate in strada, caci la creditele ipotecare singura garantie a fost casa. Dar problema sociala va fi insotita si de o imensa problema financiara. In acest moment, practic nimeni nu mai cumpara imobile sau, daca o face, pretul este la nivelului anului 2003. Bancile nu isi vor putea recupera in totalitate creantele, caci valoarea evaluata la momentul acordarii creditului este deja mult mai mare decat valoarea de piata, uneori chiar cu mai mult de 50%. Costurile economice (provizioane in cuantumul creditului neperformant, adica 100% din valoarea creditului acordat, plus dobanzi) si cele administrative (costurile recuperarii creantelor, inclusiv prin executari silite) vor deveni de nesuportat. Pe de alta parte, reamintesc ca toti cei executati silit sunt, in prealabil si in mod automat, trecuti in baza de date a Biroului de credit, indiferent daca sunt sau nu rau-platnici (insolventa inseamna, totusi, ca nu mai poti sa platesti o datorie, caci nu mai ai cash, si nu ca nu mai vrei sa platesti), cu consecinta ca, pe o perioada de minim 5 ani, ei nu mai au acces la nici un credit pe teritoriul Romaniei si, deci, ei nu mai sunt clienti ai bancilor. Daca, dintr-un numar de un milion de bucuresteni care au luat credit de retail in ultimii 3 ani, jumatate dintre ei nu isi vor mai putea acoperi creditele pina la finele anului 2009, atunci cele 40 de banci din Bucuresti se vor “bate” pe doar 500 mii de clienti.

Si, ce credeti ca se va intimpla atunci? Multe banci vor disparea, fie prin fuziuni sau preluari de salvare, fie prin faliment. Cind in mai 2008 avertizam asupra acestui lucru, in Romania libera si pe blog-ul meu, eram tratat de forum-isti cu dispret sau, cel putin, cu condescendenta. Ce sa mai vorbim de legiuitor – politicienii nostri, saracii, mai credeau inca prin octombrie 2008, ca criza va ocoli Romania, ca si cind aici ar fi fost un paradis al eficientei economice.

Dar, asta-i viata, prostia se plateste. Din pacate, doar rareori plateste cel vinovat. De cele mai multe ori plateste turma.  

Avocat Gheorghe Piperea

Trimite

Tipareste