Ro | En

Contact | Harta site

Metehne vechi, solutii noi

In umbra deasa a scandalurilor politice, acea politica economica romaneasca vinovata de tinerea noastra in anticamera Europei nu se dezminte. Cu citeva zile inainte de aderare la UE, Guvernul « de dreapta » al Romaniei decidea prin ordonanta de urgenta, la propunerea unui ministru care scria cindva « Manifestul dreptei romanesti », sa stearga datoriile la stat ale unui numar de 34 de societati de stat (atentie ca in Parlament exista intentia de a adauga la lista inca 10 societati). La numai 2 luni de la aceasta masura, tot prin ordonanta de urgenta, la propunerea AVAS, un numar de 28 de societati, tot de stat, erau exceptate de la procedura insolventei, in vederea « restructurarii » sau a … lichidarii.
Guvernul anterior si-a facut de cap cu privatizarile, cu subventiile si cu ajutoarele de stat, motiv pentru care una dintre potentialele clauze de salvgardare impuse Romaniei de Comisia Europeana s-a referit la concurenta. Dar oare face altceva guvernul actual ? Luind exemplele de mai sus, ne vom da seama ca raspunsul este negativ. De dragul unei iluzorii linisti sociale, guvernantii, indiferent de culoarea lor politica, au preferat aplicarii procedurii insolventei asa-zisele privatizari. Guvernul sustrage societatile de la stat de la procedurile de insolventa (proceduri guvernate de principiul transparentei si aflate sub control judiciar), prin stratageme de privatizare si ajutor de stat lipsite de transparenta si greu de controlat pe cale judiciara. De fapt, procedurile de privatizare si ajutoarele de stat sunt mijloace puse la indemina managerilor societatilor de stat de a se apara de raspunderea pentru insolventa. In cele mai multe cazuri privatizarile obisnuite sau "accelarate" s-au dovedit ulterior a fi esecuri. Statul a redevenit proprietar, dupa care a fost nevoit sa treaca la lichidare. Luati cazul Republica SA Bucuresti si cazul Aro Cimpulung si va veti edifica asupra « necesitatii » privatizarilor, restructurarilor sau lichidarilor concepute de guvern. Este un cerc vicios in care statul roman se complace de peste 16 ani, de la prima lege a privatizarii pina in prezent.
Protectia locurilor de munca reprezinta argumentul principal pe care se bazeaza manevrele evazive de la insolventa ale politicii economice romanesti. Un element esential al acquis-ului comunitar in domeniul procedurilor de insolventa este protectia salariatilor, fie sub forma incercarii de salvgardare a intreprinderii, fie sub forma garantiilor acordate pentru plata salariilor restante si reinsertia sociala. OUG nr.3/2007 interzice creditorilor unui numar de 28 de societati sa ceara insolventa acestora, pe timp de 6 luni. Asa-zisa strategie ulterioara a AVAS impune lichidarea voluntara (observati oximoronul) a acestor societati, cu excluderea oricarei idei de salvgardare a intreprinderii. Salariatii respectivi vor beneficia de masurile de protectie puse in practica de OG nr.116/2006 (text care implementeaza acquis-ul comunitar referitor la salariatii societatilor insolvente) doar in caz de lichidare. Asadar, salariatii trebuie sa accepte lichidarea pentru a beneficia de protectie. Desi sindicatele de la Tractorul si de la Rulmentul considera ca intreprinderile pot fi salvate, iata ca statul le refuza acest drept.
Daca intreprinderile Tractorul si Rulmentul, ca sa ma refer la cazurile cele mai notorii, au vreo sansa de salvgardare, atunci aceasta este insolventa.    
In cadrul proceduri insolventei se poate derula o reorganizare judiciara : ceea ce este functional se pastreaza, restul activelor urmind a fi vindute, in vederea refinantarii activitatii. Daca reorganizarea nu este posibila, intreprinderea poate fi totusi continuata, intrucit Legea insolventei permite vinzarea activelor pe ansamble sau subansamble functionale. In plus, pot fi anulate exernalizarile frauduloase de active incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii si poate fi atrasa raspunderea personala a administratorilor societatii, daca se constata ca din culpa acestora societatea a ajuns in situatia de insolventa, ceea ce reprezinta o buna metoda de refinantare a activitatii, precum si o necesara sanctiune a incompetentei sau fraudei. Nici unul dintre aceste mecanisme nu este valabil in cazurile de « restructurare/lichidare » imaginate de Guvern. Ca sa dea o sansa pastrarii locurilor de munca ale membrilor lor, sindicatele ar trebui sa ceara abrogarea OUG nr.3/2007 si deschiderea procedurii insolventei. Altfel, sunt toate sansele ca afaceri ca Tractorul sau Rulmentul sa devina istorie.
 Trimite  Tipareste
Contact