Preluarea ostila prin proceduri de insolventa
In guvernarea corporatista, interesul prioritar al actionarilor si al stakeholder-ilor (salariati, creditori sau clienti dependenti intr-o mai mare sau mai mica masura de companie, comunitate locala, fisc) este cel mai bine protejat prin responsabilizarea managementului companiei. Legea, statutele companiei sau piata organizeaza diferite forme de control al managementului, dintre care cea mai spectaculoasa este preluarea ostila. Prin tehnicile bursiere de preluare ostila, controlul companiei trece la cumparator, din momentul in care acesta achizitioneaza pachetul de control al actiunilor emise de companie. Noul actionar strategic in mod evident isi desemneaza propria echipa manageriala la conducerea companiei. Orice manager de companie cotata stie ca poate fi schimbat oricind prin tehnica preluarii ostile. In Statele Unite si Marea Britanie functioneaza adevarate pie?e pentru controlul societ??ilor cotate, care este supus licit?rii permanente. De altfel, pe aceste piete de capital exista adevarati « vinatori de control », specializati in preluari urmate de revinzarea cu profit a pachetelor de control dupa ce societatea preluata va fi fost restructurata. In acest fel, managerii se afla in permanenta sub presiune, motiv pentru care sunt condamnati la eficienta sau demitere. Scaderea increderii in managementul companiei duce la scaderea valorii societatii. Preluarea se justifica in cazul in care valoarea firmei scade nu din cauza lipsei perspectivelor, ci din cauza ineficientei managementului, caz in care e necesara o noua administra?ie care sa readuca valoarea societatii la potentialul sau firesc. Dupa re-eficientizarea companiei, pachetul de control poate fi re-vindut, cu profit. De aceea, amenin?area cu preluarea încurajeaz? administra?ia s? ac?ioneze continuu în interesul ac?ionarilor prin maximizarea valorii firmei. Pentru ca mecanismul preluarii sa poata functiona eficient, investitorii trebuie, totusi sa beneficieze, in vederea atingerii acestui scop, de o piata a valorilor mobiliare solida si eficienta, pe care circula titluri cu un grad mare de lichiditate. Or, aceasta piata este inca in stadiul incipient la noi, fapt pentru care este cert ca eficienta unei astfel de afaceri, cel putin in acest moment, ar fi scazuta. Este deja o oportunitate pierduta pentru societatile de stat cotate pe fosta piata extrabursiera, unde asemenea masuri ar fi putut duce la restructurare si eficienta. Statul roman a preferat insa privatizarile, a caror efecienta, pe ansamblu, este discutabila. In prezent, aceste societati sunt supuse unui masiv proces de delistare.Controlul managementului poate fi exercitat si « din exterior », fie prin cresterea gradului de indatorare, fie prin intermediul procedurilor de insolventa. Gradul de indatorare a companiei este in sine un instrument de control, deoarece indatorarea limiteaz? libertatea manageriala ?i impune, pe masura cresterii sale, constrângeri din ce in ce mai dure dinspre creditorii finantatori. Dar, mai mult decit atit, esecul afacerii, adica insolventa sau falimentul, reprezint? o form? extrem? de control, intrucit, odata cu deschiderea procedurii insolventei, controlul este transferat de la ac?ionari la creditori. Creditorii sunt cei care controleaza societatea, prin intermediul managerilor procedurilor de insolventa. Noua lege a insolventei (Legea nr.85/2006) o spune foarte clar : activitatea managerilor procedurilor de insolventa este controlata, sub raport jurisdictional, de judecatorul-sindic, iar sub raport “comercial”, de comitetul creditorilor. Int-un sens larg, insasi deschiderea procedurii insolventei este o preluare ostila, din moment ce controlul se transfera de la actionari la creditori. Procedura insolventei poate antama si raspunderea, patrimoniala sau penala, a managerilor societatii, daca acesteia se fac vinovati de aducerea societatii in stare de insolventa. “Amenintarea” cu o astfel de perspectiva poate impune, sub raport psihologic, un control al activitatii manageriale, o prudenta de bonus pater familias in gestiunea afacerilor firmei. Dar aceasta modalitate de control isi poate dovedi eficienta doar atunci cand la baza deciziilor manageriale stau criterii de concurenta, iar falimentul este perceput ca o masura tot atat de normala ca si decesul persoanei fizice. Legislatia romana a falimentului este insa rareori aplicata marilor companii, datorita, spre exemplu, multiplelor exceptari legale aplicabile societatilor de stat privatizabile. Pe de alta parte, legislatia si practica judiciara din Romania lasa la indemina debitorului o intreaga varietate de modalitati de a evita sau deturna procedurile colective de la scopul lor legitim.
Preluarile ostile prin piata de capital sunt putin probabile in Romania, in prezent, dar pot fi organizate preluari ostile mult mai energice si cu mult mai multa frecventa in procedurile de insolventa. Cele doua modalitati utilizabile in acest scop sunt : (i) preluarea prin plan de reorganizare; (ii) preluarea prin lichidarea in bloc.
Un plan de reorganizare pot propune debitorul, administratorul judiciar si creditorii. Reorganizarea propusa de debitor are foarte mici sanse in practica, intrucit el este in insolventa, deci intr-o stare de credibilitate minima dinspre creditori si mediul de afaceri.
Administratorul judiciar poate utiliza, pentru finantarea executarii planului, fonduri din vinzarea de active excedentare, majorari de capital social (aporturi noi de la actionarii debitorului), fuziuni sau divizari, dar si finantari de la terti. Fondurile de investitii cu capital de risc (venture capital) se pot implica activ in astfel de reorganizari.
Creditorii, la rindul lor, pot utiliza fonduri proprii precum si creanta cu care sunt inscrisi in tabelul creditorilor pentru a prelua de la actionari controlul societatii aflata in insolventa. Creanta se poate converti in actiuni, initiativa venind din partea creditorilor. Planul propus de debitor/administratorul judiciar nu poate duce la conversia creantei in actiuni, fara acordul creditorilor. Avem un exemplu notoriu de astfel de plan de reorganizare, in care se propunea de catre debitor conversia creantelor bugetare in actiuni, insa pentru ca fiscul nu a fost de acord cu o astfel de conversie, planul este pe cale de a esua lamentabil.
In toate cazurile, planul trebuie convenit cu creditorii (care isi exprima acordul prin vot). Cu exceptia planurilor care presupun modificari ale actului constitutiv (majorari de capital social, fuziuni, divizari), actionarii sunt prezenti la procedura de confirmare a planului doar in scop de informare, nu si pentru a-si exprima acordul cu planul.
Lichidarea in bloc a activelor debitorului este cealalta modalitate de preluare admisa de Legea insolventei. Observatie : in acest caz nu se cumpara societatea, ci activele sale patrimoniale, libere de orice sarcini, ipoteci si datorii. Vinzarea in bloc se aproba de catre creditori, cu majoritatile cerute de lege. Vinzarea in bloc presupune active in stare functionala ; deci se vind fie intreprinderea (afacerea) debitorului, fie parti din ea. Cumparatorul poate sa vrea activele pentru orice scop, inclusiv pentru a schimba total destinatia acestora, dar afacerile mari, specializate, nu se cumpara pentru a fi demolate, ci pentru a fi operate in continuare sau pentru a fi revindute.
Sunt cele doua tipuri de preluari « ostile » ? Fata de debitor/actionarii sai majoritari raspunsul este afirmativ. Fata de creditori, care controleaza firma aflata in procedura de insolventa, este o preluare amiabila, negociata, intrucit creditorii isi exprima acordul sau dezacordul prin vot, in adunarea creditorilor.
NoutatiPiperea si Asociatii isi extinde echipa cu patru avocati stagiari
Patru dintre candidatii admisi in profesia de avocat in urma examenului sustinut in ...mai mult |