Ro | En

Contact | Harta site

Supraindatorarea particularilor si falimentul

In conditiile unei economii de piata, orientata catre consum,

investitiile personale si consumul se bazeaza din ce in ce

mai mult pe credit, care se contracteaza la banci, societati

de leasing, societati de credite ipotecare, societati de

credite de consum ori prin cumparari in rate sau pe credit.

Multiplicarea si amplificarea creditelor contractate de un

simplu particular pot duce, ca si in cazul comerciantilor,

la crize financiare de supraindatorare.

Tendinta de indatorare prin credite de consum este cu atat

mai mare cu cat rata de crestere a economiei este mai mare.

In Romania, rata de crestere economica a fost in medie de 7%

in ultimii trei ani.

Rata de crestere a indatorarii prin credite de consum a simplilor

articulari a fost insa de cel putin 30% anual. In mediul urban,

cel putin 40% din persoanele in varsta de 18 pana la 65 de ani

au contractat cel putin un credit, tipurile de credit cele mai utilizate

fiind cele pentru nevoi personale. Iar restantele au ajuns deja la

nivelul de 200 mil. euro. Aceasta tendinta de crestere a ratei de

indatorare nu poate dura la nesfarsit, mai ales in Romania,

o tara cu o economie care nu si-a corectat deloc racilele din perioada

comunista si nici din perioada de tranzitie la economia de piata si o

tara in care cresterea economica este sustinuta, de fapt, de consum.

Va urma, in mod evident, o severa corectie, ceea ce va provoca

mari probleme bancilor, care isi vor fi vazut clientela pentru creditele

de retail injumatatita. Nici piata creditelor ipotecare nu este ferita

de acest risc, chiar daca in Romania rata creditelor neperformante

din acest sector este inca la nivelul de 1%.

Totusi, clientela acestor credite este puternic polarizata.

Exista o minoritate de clienti, cam 20% din populatia activa,

care acceseaza credite ipotecare nu din nevoia de a obtine o

locuinta, ci pentru a efectua plasamente in imobile pe care

spera sa le poata vinde cu profit sau sa le inchirieze, adica

pentru a specula. Majoritatea populatiei active are insa cu

greu acces la aceste credite, date fiind preturile foarte mari

ale locuintelor (determinate fie de cererea mare de locuinte,

fie de nevoia bancilor de a acorda cat mai multe credite ipotecare).

In SUA, la inceputul lunii august 2007, piata ipotecara a fost

cutremurata de un adevarat crah, cauzele fiind exact aceleasi

care au stat si la baza crahului bursier american din 2002, adica

"exuberanta" investitionala si speculatia. Politica economica a SUA

le-a permis americanilor cu venituri medii sau mici sa cumpere locuinte

pe credit ipotecar cu termene imens de mari si cu dobanzi real-negative

(de unde si denumirea de credite subprime). In august 2007 insa,

dobanda practicata de FED a sarit la 5,25% datorita "bulei

speculative care s-a spart".

Corectia subsecventa spargerii bulei speculative a dus la reducerea

valorii imobilelor, ipotecile asupra acestora nemaiputand acoperi

valoarea creditului ipotecar. Volumul creditarii a inceput astfel sa scada.

Ca o consecinta a reducerii volumului creditarii, obligatiunile sau titlurile

ipotecare au inceput sa isi piarda din lichiditate, de unde au rezultat

pierderi pentru piata secundara a creditelor ipotecare

(fonduri de investitii sau fonduri ipotecare). De altfel, si sectorul

constructiilor a avut de suferit si, pe ansamblu, toata economia

americana a dat semne de "oboseala", intrand in recesiune.

Economia americana contine mecanisme interne eficiente de

corectie, iar legislatia americana prevede proceduri de tratament

judiciar al situatiei de supraindatorare a persoanelor fizice,

care permit un "nou start", o reintrare in circuitul civil a celor

ajunsi faliti in urma consecintelor acestui crah. Avand in vedere

speculatiile imobiliare de pe piata romaneasca, este evident

ca aceasta criza ne va atinge si pe noi.

Daca clientul bancii nu va mai putea sa-si achite ratele,

el va trebui inscris in evidenta creditelor neperformante,

operatiune care este insotita, obligatoriu, de constituirea

de provizioane, in suma egala cu cuantumul creditului

neperformant. Presupunand ca o banca ar avea chiar si 1%

din totalul creditelor de retail blocate in credite neperformante

si in provizioane care sa acopere aceste credite, la care se

adauga in prezent si rezerva minima obligatorie la creditele

in euro de 40%, precum si cheltuielile cu executarea silita,

inseamna ca banca in cauza ar fi obligata la un efort financiar

ridicat, care i-ar putea afecta indicele de solvabilitate.

Daca, ipotetic, rata creditelor de retail neperformante

ar ajunge la 10%, atunci s-ar putea spune ca pentru

banca in cauza s-ar apropia dezastrul. Executarea silita

a unui numar de 10.000 de debitori neperformanti

poate fi gestionata cu forte proprii de o banca, cu un

corp de executori bancari profesionisti. Dar daca

ar fi vorba de 100.000 de executari silite? Sa nu

uitam ca executarea unei ipoteci poate dura ani

de zile, mai ales in cazul debitorilor care au familii,

iar ipoteca este pusa asupra casei.

Este evident ca un asemenea numar de executari

silite nu va putea fi gestionat de o banca, aceasta

fiind, de fapt, nevoita sa isi vanda creantele ipotecare

respective pentru a face rost de cash. si cand apare

foamea de cash apar si vanzarile in pierdere catre

cei care detin cash-ul. Sunt fonduri si comercianti

care abia asteapta o astfel de oportunitate. Pentru

bancile care au clienti persoane fizice rau-platnici, care

nu pot fi inca subiecti ai procedurii insolventei, beneficiul

deblocarii provizioanelor nu exista. Extinderea procedurii

insolventei la simplii particulari pentru supraindatorare ar

fi deci un avantaj major pentru banci, care nu ar mai fi

nevoite sa mentina provizioanele pana la momentul finalizarii

executarii silite asupra datornicului, ci numai pana la momentul

deschiderii procedurii insolventei asupra acestuia. Debitorul

scuzabil ar putea fi iertat de datorii si redeveni client al bancilor.

In prezent, Biroul de Credit asigura un anumit "filtru"

contra debitorilor neonesti sau insolvabili, dar nu lasa

nici o sansa reintegrarii debitorului inscris pe lista rau-platnicilor

in randul consumatorilor onesti. Poate ca falimentul

unei banci va face necesara o atenta analiza a

chestiunii din partea politicienilor nostri.

articol aparut in "Romania Libera",  sambata 17 Mai 2008

Trimite

Tipareste