O noua Constitutie trebuie sa porneasca de la principii care sa dureze in timp
Acest lucru ar da stabilitate societatii
Sunt conferentiar la Facultatea de Drept, nu sunt specialist în drept constitutional si drepturile omului, asa cum este domnul profesor Popescu. Am însa niste mici experiente în domeniul constitutional. Am participat, printre altele, cu domnul Dinu Zamfirescu, la discutiile din 2003, si multe dintre ideile care s-au expus aici s-au discutat si atunci. Din pacate, foarte multe dintre ele nu au fost puse pe hârtie, sau, din diverse motive, au fost date uitarii. Cele mai importante idei care s-au discutat si s-au uitat sunt cele referitoare la Curtea Constitutionala, pe care Fundatia le-a expus foarte pe scurt în materialul pe care îl avem în mapa, si la institutia procurorului, care atunci, în anii 2003-2004, trebuia sa fie un avocat al poporului, nu un magistrat. Asupra acestor doua idei am sa revin imediat, pentru ca am câteva lucruri de discutat.
Dar vreau sa fac o precizare: am senzatia ca se particularizeaza chiar la persoana discutia cu privire la Constitutie. Constitutia este o lege a legilor, este un spatiu unde trebuie sa se înscrie toate drepturile si obligatiile fundamentale, un spatiu unde trebuie sa se reglementeze relatiile dintre structurile esentiale ale statului si principiile de functionare si organizare ale institutiilor importante ale statului. De aceea, ea nu poate fi particularizata. În societatea noastra, s-a ajuns la o anumita maturitate, care sa ne permita sa gândim Constitutia ca un document care sa dureze cel putin 50 de ani. Daca ne gândim sa schimbam Constitutia la fiecare legislatura, la fiecare mandat al unui presedinte, oricare ar fi el, atunci avem o problema. Statele Unite au stabilitate în democratie, pentru ca au avut si au un document constitutional, care a fost modificat foarte rar, în foarte putine rânduri. Repet, societatea româneasca poate sa gândeasca aceasta Constitutie pornind de la principii care sa dureze în timp si nu de la câteva chestiuni de detaliu.
O sa spun câte ceva despre Curtea Constitutionala. În mod cu totul si cu totul nepermis intr-un sistem democratic, Curtea Constitutionala, în ultimii doi-trei ani, fie ca a vrut, fie ca nu a vrut, a fost implicata în prea multe discutii ce tin de stabilitate si relatiile ce tin de institutiile statului. Asta în conditiile în care este o instanta mai degraba politica, decât jurisdictional. Este adevarat ca cei noua intelepti care sunt membri ai Curtii Constitutionale sunt judecatori, dar ei numai judecatori nu mai sunt, de fapt. În afara de faptul ca sunt, practice, niste politicieni, multi dintre ei nu au fost judecatori, înainte sa fie membri ai Curtii. Ei sunt, nici mai mult nici mai putin, numiti pe un algoritm, de niste politicieni sau institutii politice: trei sunt alesi presedinte, trei de Camera Deputatilor si trei de Senat. Este adevarat ca sunt alesi dupa niste propuneri. O foarte mare problema este dupa parerea mea, fara ca senectutea sa fie neaparat un dezavantaj, tocmai aceasta senectute a membrilor Curtii Constitutionale. Nu cred ca exista nici macar unul dintre domniile lor care sa aiba mai putin de 70 ani. În România, poate sa însemne o problema, mai ales daca persoanele respective provin din vechiul sistem communist. În al treilea rând, foarte multe dintre problemele pe care Curtea Constitutionala le-a rezolvat, într-un fel sau altul, în anii anteriori, au fost solutionate într-un conclave de nou persoane, unde nu a putut sa participle nimeni la discutie. Sunt, într-adevar, procedure în care, la Curtea Constitutionala, partile pot sa fie eventual reprezentate de avocati. Exceptia de neconstitutionalitate e, practice, singurul exemplu în care partile se pot reprezenta si pot avea avocat. În toate celelalte atributii ale Curtii, nimeni nu pate sa se duca si sa-si sustina parerea în fata Curtii Constitutionale. Poate, cel mult, în scris. Sa nu mai vorbim de faptul ca aceasta, Curtea, se pronunta în prima si ultima instanta. Tot ce am spus sunt argument pentru ca atributia pe care acum o executa Curtea Constitutionala ar trebui sa fie data în competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Nu neaparat dupa sistemul American, pentru ca nu cred ca poate fi aplicat în România, pentru ca acolo sunt mai multe curti Federale si o Curte a Statelor Unite, ci dupa modelul care a functionat foarte bine, în România, înainte de 1945. Tema existentei Curtii Constitutionale ca institutie a statului este, dupa parerea mea, una dintre cele mai importante. Nu numai pentru ca este vorba de principia, ci si datorita faptului ca aceasta Curte Constitutionala a stârnit mai multa confuzie, decât precizie.
În ce priveste institutia procurorului, eu pornesc, în ceea ce voi spune, de la urmatoarea constatare: exista o institutie, în cadrul Ministerului public, care se numeste DNA si care, în ultima vreme, nu a avut decât esecuri. Eu personal nu vad niciun fel de mare corupt, care sa fie condamnat definitiv si irevocabil.
Mai toate dosarele pe care le-am vazut s-au judecat la televizor, s-au facut spectacole, sunt arestari care se termina dupa câteva luni în coada de peste, sunt arestari care dupa 3-4 ani se transform într-o frumoasa achitare. Exista un caz celebru, pe care un anumit presedinte a facut campanile electoral în 2004, iar persoana în cauza tocmai a fost achitata. Ceea ce vreau sa spun este ca ineficienta nu rezida, neaparat, în intentia persoanei care conduce acum DNA de a se da în spectacol, sau de a arata ca se lucreaza. Ineficienta rezida, dupa parerea mea, în modul în care este conceputa aceasta institutie, a procurorului. Contrar celor spuse de câtiva antevorbitori, eu remarc urmatorul lucru, în Constitutie: ministrul public, sau procurorul, nu este denumit magistrat. Este adevarat ca Ministerul public ete reglementat sub un titlu care se numeste "autoritatea judectoreasca". Exista de asemenea un prim articol, într-o lege de organizare judiciara, care spune ca Ministerul Public face parte din puterea judecatoreasca. În fine, procurorii fac parte, în mod bizar, din Consiliul superior al Magistraturii, dar nicaieri Constitutia nu-l face pe procurer magistrate. Si nici nu o poate face, pentru ca procurorul, conform Constitutiei, este sub autoritatea Ministerului Justitiei. El ete, deci, parte în executive, este avocat al acuzarii, este un avocat public care în principiu, trebuie sa respecte interesul general, ca legea sa fie aplicata, mai ales legea penala. Curtea Europeana a Drepturilor Omului ne-a condamnat de nenumarate ori, începând cu anul 2002, cu. "Pantea contra României", tocmai pentru ca institutia procurorului, despre care se spune ca ar face parte din puterea judecatoreasca, face actul de acuzare. Tocmai pentru ca aceasta institutie, repet, nu este o institutie independenta si impartiala, în sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului. De la cazul "Pantea contra României", dupa câte cunosc eu, au mai fost câteva condamnari, ba chiar un arestat celebru, de pe vremea guvernarii 1996 - 2000. Era si o numaratoare, la momentul respectiv: a fost arestat de opt ori si eliberat de noua ori. Tocmai a avut câstig de cauza, la Curtea Europeana, considerându-se ca a fost abuziv ceea ce i s-a îintâmplat în acea perioada. Acelaai lucru se va întâmpla, probabil, peste 10 ani, iar domnul profesor Liviu Popescu, care este un foarte bun avocat pe drepturile omului, probabil ca va face foarte multi bani atunci, pentru ca sunt foarte multe cazuri de acest gen. Asa cum au fost si în perioada 2002 - 2004, când a existat PNA. Ca sa nu lungesc discutia, procurorul trebuie sa inceteze sa fie vazut ca un magistrat. Independenta procurorului, dupa parerea mea, este o ipocrizie, ca sa nu-i spun o prostie. El nu trebuie sa fie independent, el trebuie sa fie eficient. Sigur ca îi trebuie stabilitate în functie, pentru a putea sa nu fie schimbat dupa cum bate vântul. Dar el trebuie sa faca un singur lucru: sa acuze si sa sustina acuzarea. Iar acest lucru sa-l faca de pe pozitie de arme cu avocatul apararii. Ultimul detaliu, pentru a încheia: exista lucruri, în Constitutia României, care fac ca evolutia democratic si chiar evolutia economic si social, sa fie împiedicata. Aceasta evolutie nu poate sa fie stagnata, pentru ca economia si mediul economic au luat-o foarte mult înaintea legilor si chiar a managementului politic din România. Dar este evident ca sunt lucruri, în Constitutie, care fac ca aceste elemente ale societatii românesti sa stea pe loc, sau sa fie încetinite. Dau un singur exemplu: împartirea teritoriala a României pe judete este, economic, o frâna în calea dezvoltarii. Sunt 41 de judete în România si sunt 41 de tribunal în România. În aceste tribunal, cu exceptii foarte putine, Tribunalul Bucuresti, fiind unul dintre ele, desi poti avea diferite litigii, de la insolventa pâna la piata de capital, pâna la arbitraje foarte complexe, nu gasesti aproape în nici o situatie un partener de dialog în judecatorul respective, pentru bunul motiv cael se specializeaza sa judece divorturi, contencios administrative, litigii comerciale obisnuite si litigii penale. Practic, în majoritatea judetelor tarii, sunt doua sectii mari si late, sectia penala si sectia civila. Tot ceea ce se face la civil este un sac imens, de unde nu mai poate sa reiasa în niciun fel o specializare. Repet, din cauza acestei lipse de specializare a unui interlocutor, foarte multe litigii care ar trebui sa se rezolve foarte rapid, mai ales cele din domeniul dreptului afacerilor, nu se rezolva tocmai pentru ca nu se întelege foarte bine acest nou domeniu, al dreptului afacerilor, care este din ce în ce mai specializat. Daca, în schimb, am avea 15 tribunale sau poate 8, corespunzatoare regiunilor, în mod evident judecatorii respective ar putea sa se specializeze. Sigur mi se va spune: dar cum ramâne cu principiul apropierii justitiei de judecatori? Este un principiu care, de fapt, este un simplu slogan, pentru ca si acum justitiabilul este foarte aproape de judecatorie. Dar el nu va înceta niciodata sa se gândeasca ca va trebui sa mearga si la Tribunal si la Curtea de Apel si poate si la Curtea de Casatie si va continua cu CEDO. Pe de alta parte, nu întotdeauna este nevoie sa fii prezent în instanta, ca sa poti sa-ti realizezi drepturile. Este suficient sa o faci si în forma electronica, este suficient sa-ti pui un avocat, mai ales ca acum legea permite avocat si persoanelor sarace, pentru ca s-a dat o ordonanta de urgenta care reglementeaza ajutorul public judiciar.
Iata trei teme care consider ca se vor putea constitui în teme de dezbatere pentru o noua Constitutie. Cred ca este necesara o noua Constitutie, dar una care sa ramâna minim 50 de ani, pentru a putea da o stabilitate societatii. Totodata, trebuie sa fie flexibila, sa se poata adapta din mers cerintelor României, ca stat membru al UE, care trebuie, într-o masura mai mica sau mai mare, sa renunte si la atributiile suveranitatii, în favoarea acestei suprastructuri statale, care este UE.
GHEORGHE PIPEREA