Agitatie mare in legatura cu afacerea “Sterling Resources”. Am vazut si eu actul aditional la contractul dintre Statul Roman (ANRE) si Sterling, aprobat printr-o HG din 12 nov.2008. Lucrurile noi aduse de recenta “desecretizare” a acestui contract sunt cam doua :

(i)  denumirea contractului s-a schimbat (din “contract de explorare si impartire a productiei” care, dupa toate aparentele, nu este deloc echivalentul din 1992 al  “acordului petrolier”, la care se refera actuala Lege a petrolului 238/2004, numele acestuia a devenit “contract de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera”); obiectul contractului pare a se fi schimbat, pentru ca, in baza contractului din 1992, Sterling avea dreptul sa exploreze si sa imparta productia eventual cu Statul Roman, in timp ce acum are dreptul sa exploateze, adica sa extraga petrolul si gazul si sa il vanda, inclusiv la export, platind statului o redeventa (intre 3,5 si 13,5%); este ciudat si faptul ca s-a construit in intregime un nou contract, ca o anexa la un act aditional (?!!); daca, de fapt, contractul initial era limitat la explorare, iar prin actualul contract s-ar fi acordat si dreptul de exploatare si dezoltare, asa cum sugereaza titlul, atunci suntem in prezenta unei fraude la lege, intrucit s-a ocolit, in acest fel, dispozitia din Legea petrolului 238/2004 care dispune ca un acord petrolier se incheie cu cistigatorul unui apel public de oferta (art. 30 alin .2), deci actul aditional si “contractul” din anexa la actul aditional ar putea fi considerate nule absolut, pentru cauza ilicita;

(ii)  actul aditional este incheiat in august 2007, si nu in noiembrie 2008; in 12 nov 2008 s-a dat doar hotarirea de guvern de aprobare a contractului, hotarare de care era conditionata intrarea in vigoare a contractului.

Una din bizareriile contractului este, insa, anul semnarii sale, care coincide cu anul modificarii Legii nr.238/2004 printr-o Ordonanta de guvern ceea, ce, deasemenea, ar putea ascunde o cauza ilicita. Ordonanta, ulterior semnarii actului additional, prevede ca toate contractele petroliere care nu au intrat in vigoare pina la momentul aparitiei Ordonantei se renegociaza.

O alta ciudatenie este ca acest contract a fost “secretizat”, in conditiile in care Legea petrolului nr.238/2004 impune partilor (ANRE si, respectiv, titularului acordului petrolier) doar obligatia de pastrare a confidentialitatii, uzuala in orice contract comercial. De altfel, cu secretizarea asta, inca de la inceput s-a mers din absurd in absurd, pentru ca, in 1990, cind a aparut idea concesionarii acestei parti din platoul continental al Romaniei din Marea Neagra s-au dat tot felul de hotariri de guvern, unele dintre ele de-a dreptul hazlii. De exemplu, exista o hotarire cu nr. 919 din 6 aug 1990, despre care se spune ca a fost publicata mult mai devreme, intr-o “Brosura” din 01/01/1990 (adica, de revelion, cind la tv ne vorbea in locul lui Ceausescu “dl” Ion Ilici Iliescu – auziti ce facea Ilici de revelion, semna HG-uri! ). Hotararea nu are articole, ci doar o nota in care ni se spune ca are caracter militar si, deci, nu se publica. Urmeaza o frumoasa pagina goala... In baza acestei hotarari secretoase se da o alta (HG nr.508/1991), care autoriza Rompetrol, pe atunci societate a statului, sa negocieze  acorduri petroliere pentru perimetrul in discutie cu parteneri straini (semnatar, Petre Roman). Ulterior, ne descurcam cam la fel – dl Stolojan semneaza o HG n.570/1992, pe care nu o da la publicat, nici la secretizat, dar o comunica partilor contractante. Prin HG 1043/1995, rolul Rompetrol in ecuatie este preluat de o agentie de stat (ANRM), iar cele doua hotariri din 1990 si, respectiv, 1991 (care vorbeau, direct sau indirect, de secretizare), sunt abrogate. Asadar, nimic despre secretizare dupa acest an. De ce a ramas secretizat acest contract, totusi, din moment ce nu mai era obligatorie clasificarea sa ca secret de stat, este, cum am spus, o ciudatenie. Sau obisnuinta militara, securista, militieneasca etc.

Ceea ce este interesant este ca, intra-adevar, o parte din perimetrul consesionat se suprapune pe teritoriul care s-a aflat in disputa cu Ucraina. Cealalta suprafata este si ea “concesionata” unor firme mai cunoscute, cum ar fi OMV Petrom. Intrebarea care se poate ridica este daca nu cumva, pe perioada procesului, resursele respective erau bunuri litigioase. Putea Statul roman sa “vinda” bunuri/drepturi litigioase? Este adevarat ca, in litigiile obisnuite, drepturile litigioase se pot cesiona, cel care cumpara speculind asupra sansei de a cistiga procesul, dar cesionarul ii ia locul in proces cedentului, caci asta este figura juridica a cesiunii de drepturi litigioase. Daca “cesionarul” ar fi fost oice firma privata, este oare de imaginat ca aceasta ar fi putut lua locul statului roman in procesul de la Haga? Evident ca nu, intrucit imediat s-ar fi dezinvestit curtea, nemaifiind vorba de litigii intre state. Ca sa nu mai vorbim ca statul roman s-ar fi pus in compania selecta a speculantilor in litigiile imobiliare pe care le “cunoastem” atit de bine. Pe de alta parte, este o cutuma a litigiilor care se deruleaza in fata Curtii de la Haga ca, pe perioada litigiului, suprafata in litigiu sa nu fie exploatata economic. De altfel, dupa cite se vehiculeaza in presa, fiecare parte litiganta declara, in scris, la inceputul procesului, ca nu va efectua nici o operatiune de explorare/exploatare asupra suprafetei in litigiu. In fine, in contractul din anexa actului aditional cu Sterling se spune ca, intr-adevar, contractul se suspenda pe perioada litigiului de la Haga (care a inceput in 2003). Dar, de fapt, Sterling pare ca ne spune pe site-ul propriu ca a efectuat in continuare operatiuni de exploare in perimetru, chiar pe perioada litigiului. Oare este diplomatic OK din partea Romaniei sa lase sa se intimple asa ceva? Oare a facut acelasi lucru si Ucraina? Din presa rezulta ca si Ucraina a “comis-o”. In orice caz, sunt motive serioase de nulitate a atului additional/contractului pentru alta cauza ilicita – specularea unei sanse de cistig de catre Statul roman (care nu este un simplu comerciant).             

In rest, actul aditional “desecretizat” nu sustine ideea ca acest contract s-ar fi extins asupra intregii suprafete atribuite de Curtea de la Haga, ci numai asupra unei parti din acest teritoriu. Asadar, sa nu ne ingrijoram prea tare, caci ceea ce s-a cistigat la Haga nu este, in totalitate, atribuit acestei firme Sterling, majoritatea suprafetei obtinute (peste 7000 km patrati) fiind inca la dispozitia Statului Roman, care il va putea licita.   

Av. Gheorghe Piperea